Limba slovenă

LIMBA SLOVENĂ LA UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

 

Limba slovenă este o limbă slavă de sud, vorbită de aproximativ două milioane și jumătate de persoane, dintre care în jur de două milioane locuiesc în Slovenia iar restul în Italia, Ungaria, Austria, Croația (vecinii Sloveniei), respectiv în SUA, Canada, Argentina, Australia și altele (unde au emigrat în mare parte). Slovenia face parte din Uniunea Europeană, iar slovena este una dintre limbile sale oficiale și de lucru. În prezent, există 59 de lectorate de limba slovenă (pentru limba, literatura și cultura slovenă) la 59 de universități din întreaga lume.

Limba și literatura slovenă se studiază în România de peste 40 de ani, cu mici întreruperi. Lectoratul de limba slovenă a fost înființat în anul 1978, odată cu sosirea la București a lectorului de limba slovenă Peter Pal. După un an de activitate, a survenit o întrerupere mai lungă, iar din anul 1984 lectoratul funcționează neîntrerupt. Lectorii care au desfășurat activități la Lectoratul de limba slovenă sunt: Vida Rus, Irena Santoro, Mojca Šoštarko, Irena Oder, Aleksandra Boj și Boštjan Božič. Începând cu anul universitar 2017/2018, lector de limba slovenă este Katarina Dovč, absolventă a Secției de limba slovenă din cadrul Facultății de Studii Umaniste, Universitatea din Ljubljana.

Studenții și studentele care aleg să studieze limba slovenă finalizează cele patru semestre de studiu al limbii slovene prin susținerea unui examen în urma căruia primesc un certificat de competență lingvistică, iar la secția Traducători limba slovenă este evaluată cu trei puncte de credit.

Deși limba slovenă are statut de lectorat, nu de secție, lectoratul este extrem de activ prin organizarea de numeroase evenimente culturale. Pe lângă serile de film care se desfășoară în mod regulat, organizăm și evenimente muzicale și de teatru. Începând cu anul 2006, când a fost înființată Ambasada Republicii Slovenia la București (anterior în Varșovia), avem posibilitatea să organizăm și mai multe evenimente. În ultimii ani, am organizat împreună cu ambasada mai multe evenimente în cadrul cărora ne-au vizitat la București scriitori sloveni și alți artiști și creatori sloveni, am organizat diverse expoziții, ne-am prezentat pe piața europeană etc. Începând cu anul 2017 organizăm în fiecare an pentru studenții de limba slovenă o excursie de patru zile în Slovenia. De asemenea, participăm și la proiectele Universității din București, precum Săptămâna limbilor slave.

Vă așteptăm să învățați limba slovenă alături de noi!